Category: Didactica Magna

Suport de curs optional – Mari civilizații. Semiluna fertilă

Category: Miscellanea

Un moment decisiv – vizita ţarului la Constanţa în pragul izbucnirii primului război mondial

Prof. dr. Dumitru Viorel Georgian,

Școala Gimnazială Berești Tazlău și Școala Gimnazială Nr.1 Turluianu

Pe fondul îmbunătăţirii relaţiilor româno-ruse se perfectează o întâlnire la nivel înalt între ţarul Rusiei şi regele României la Constanţa în prima parte a lunii iunie 1914. Acest moment a reprezentat ruptura definitivă de vechii aliaţi, Germania şi Austria, şi intrarea României în sfera de influență antantofilă. Era direcţia pe care o promova guvernul liberal de la acea vreme şi cu care era de acord opinia publică românească, stăpânită încă de imaginea nedreptăţilor la care fuseseră supuşi românii din Transilvania.

Dovezi pentru a susţine entuziasmul cu care românii, indiferent de statutul lor, au primit această reorientare în politica externă românească au fost numeroase. O primă reacţie o reprezintă declaraţia ministrului de externe român dată unui corespondent al agenţiei telegrafice din Petersburg. Conform acestuia, vizita ţarului provoacă sentimente de simpatie din partea poporului român, deoarece Rusia a sprijinit lupta României pentru independenţă. Un alt exemplu în acest sens îl reprezintă declaraţia primului-ministru român, Ionel I.C. Brătianu. Acesta, referindu-se la cele două ţări şi la relaţiile dintre ele, subliniază „comunitatea de interese în menţinerea păcii în Balcani. Vizita ţarului va fi o nouă dovadă a întăririi prieteniei sincere cu Rusia”[1].

Read more…
Category: Studii

O ipoteză nouă privind originea berindeilor

Năvala precipitată a uzilor în regiunile situate la apus de Nipru, după înfrângerea categorică pe care au suferit-o în faţa oştilor cnezilor ruşi, a întâmpinat, fără îndoială, rezistenţa îndârjită a pecenegilor ce-şi aveau sălaşele prin aceste locuri. Numărul foarte mare al nomazilor comasaţi în spaţiul stepic dunăreano-niprovian, afectat, timp de două decenii, după izbucnirea conflictului dintre Kegen şi Tyrach (în anul 1045), de ample mişcări demografice, va fi stat la originea unor confruntări militare despre care izvoarele nu ne informează, dar ale căror efecte au fost resimţite în regiunile învecinate, îndeosebi în cele situate de-o parte şi de alta a Dunării inferioare. Considerăm, prin urmare, că între anii 1061-1064 uzii şi pecenegii au fost protagoniştii unui nemilos război, încheiat cu înfrângerea celor dintâi şi trecerea lor în masă peste Dunăre. În aceste condiţii, s-a putut întâmpla ca o serie de grupuri pecenege să fie nevoite să părăsească, la rândul lor, ţinuturile de la vărsarea Bugului şi din Bugeac, ori să-şi transfere sălaşele şi vitele în alte regiuni din vecinătatea imediată a arealelor de civilizaţie sedentară. După cum nu poate fi mai puţin adevărat că o serie de comunităţi ale uzilor au convieţuit cu pecenegii, ori au ocupat anumite areale, enclavate sau situate periferic[1].

Plecarea uzilor a descongestionat, într-o anumită măsură, spaţiul dunăreano-niprovian, pentru ca, în perioada imediat următoare, comunităţile pecenege să-şi redimensioneze teritoriile de păşunat şi obişnuitele trasee ale migraţiilor sezoniere. Lipsurile provocate de război şi frecventele ciocniri cu triburile vecine vor fi contribuit însă la menţinerea pe o durată mai lungă a unui nivel înalt al activităţilor militare. Mai mult decât în perioada anterioară, pecenegii se vor fi arătat acum dispuşi să-şi ofere serviciile, răspunzând solicitărilor de a participa la diferite acţiuni militare ori întreprinzând, pe cont propriu, expediţii de pradă în regiunile învecinate. Notă discordantă în raport cu această situaţie fac, la prima vedere, comunităţile turanice din ţinuturile Inguleţului şi Bugului, la care cronicile ruseşti nu mai fac nici o referire după anul 1036. Numele pecenegilor mai apare de altfel în cronica lui Nestor abia sub anul 1096 şi atunci într-un context ce nu permite în nici un fel localizarea acestora în apropiere de Kiev; menţiunile ulterioare îi privesc pe turanicii din Porosia şi, în câteva cazuri, pe cei refugiaţi din stepele Doneţului de nord.

Read more…